Anual în luna februarie are loc tradiționalul festival raional «Roua curată», organizat de Casa de creație a copiilor din raionul Hliboca. Sarcina acestui festival este de a scoate în evidență copii talentați la diferite probe cum ar fi - declamarea, recitalul poetic, cântecul popular și de estradă, dansurile moderne și populare, scamatoriile, teatrul popular etc.
Anul acesta la nominația «Creația literară» și «Arta teatrală» au participat câțiva elevi de la CIE Cupca. Astfel eleva clasei a 6-ea Tatiana Morar a recitat poezia lui M. Eminescu «Mai am un singur dor», (conducătoare – Lucica Dușceac), iar elevul clasei a 8-a B Adrian Opaeț a recitat o poezie în limba ucraineană «Dumî moi, ditî moi» de Iu. Fedkovici (conducătoare – Maria Ovaciuc). Ambii au participat la nominația «Creația literară».
La nominația «Arta teatrală» au fost prezentate două scenete vesele «Mama și calculatorul» prezentat de elevii clasei a 10-ea Alexandru Tarâța, Anastasia Pavliuc și Vasile Alerguș. (conducătoare – Lidia Olar). Tot la această nominație alți doi elevi din clasa 10-ea Constantin Palicârja și Daria Opaeț au demonstrat un fragment din scenetele umoristice «Floarea și Gheorghe» (conducătoare- Lidia Olar).
Membrii juriului, lucrători ai Casei de creație din Hliboca au apreciat la justa valoare buna pregătire și stăruința elevilor (toți au avut și costumația corespunzătoare), cât și munca conducătorilor lor, profesorii noștri care au muncit adăugător cu ei.
Eleonora Schipor
|