La Cupca tradițiile de iarnă sunt deosebite.
Anul acesta ele au debutat mai întâi pe scena școlii locale, unde elevii tuturor claselor au prezentat un adevărat spectacol folcloric specific zonei date.
Ca și în anii precedenți un grup de colindatori cupceni, copii, dar și vârstnici am colindat pe la câteva mănăstiri din zonă, dar și la Mitropolia Cernăuților și a Bucovinei, unde ÎPSS Mitropolitul Meletie, ne-a întâmpinat cu multă căldură și dragoste. O primire deosebită am avut la Consulatul General al României la Cernăuți, unde o echipă a Consulatului în frunte cu domnul Consul Edmond Neagoe și soția sa doamna Carmen Neagoe de asemenea au dat o apreciere înaltă măiestriei artistice a colindătorilor.
Pentru prima dată am colindat-o chiar la primăria din Mahala pe vrednica doamnă primar Elena Nandriș, care împreună cu echipa sa au rămas plăcut surprinși de colindele cupcenești.
Și în satul meu de baștină Pătrăuții de Jos a avut loc în aceste zile ale sărbătorilor de iarnă un spectacol de zile mari cu colinde, urături, cântece de iarnă, dansuri. El a fost susținut de două colective deosebite – ansamblul MUGUREL al căminului cultural local și ansamblul «Ai lui Ștefan noi oșteni», de la liceul din Vicovu de Sus. Sincere mulțumiri celor doi conducători ai acestor minunate colective, doamnei Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural din Pătrăuții de Jos și domnului profesor de religie Vasile Schipor de la liceul din Vicovu de Sus pentru munca depusă și pentru promavarea acestor colective.
Atât timp cât avem asemenea tradiții de iarnă aici pe Valea Siretului neamul nostru va dăinui peste veacuri.
Eleonora Schipor
|