Limba este comoara cea mai de preț a unui popor. Strămoșii noștri au fost acei ce ne-au lăsat-o pentru a-i duce faima peste ani, și numai prin cântecele strămoșești, portul și tradițiile populare ne păstrăm ființa.
Elevii școlii de bază №2 Iordănești au adunat pe parcursul lunii martie, în cadrul Decadei limbii române cel mai frumos buchet de cântece populare, dansuri și poezii, petrecând o frumoasă sărbătoare pentru părinți "Drag mi-e cântecul și jocul", demonstrând cât de frumoase sunt tradițiile acestui popor.
Atât părinții, cât și colegii au fost duși în lumea marelui povestitor humuleștean Ion Creangă, prezentându-se frumoasa poveste "Soacra cu trei nurori". Măiestria cuvântului și a gesturilor actorilor din scenă au trezit tuturor buna dispoziție, făcându-i pe toți să călătorească-n lumea poveștilor marelui clasic.
Iar "micii mugurași" ai clasei a 3-a împreună cu învățătoarea Șapca O.I. s-au alăturat cu frumoasa Sărbătoare a primăverii, spunându-i frumoase cuvinte de bun venit atât Zânei Primăvară, cât și celor dragi, care au fost invitați la sărbătoare.
Tot pe urmele primăverii au călătorit și "butonașii" clasei a 5-a în cadrul unei ore deschise la limba română. Elevilor prin diferite jocuri didactice li s-a propus s-o descătușeze pe Zâna Primăvară din mâinile surioarei sale - Zâna Iarnă, care nicidecum nu vrea să-i cedeze.
S-au stins acele câteva clipe petrecute-n Lumea cuvântului foarte repede, dar lăsând urme frumoase-n inima celor dragi. Să păstrăm frumosul tezaur ce ni l-au lăsat strămoșii noștri și să nu îl dăm uitării.
Opaiț I. Maria - profesoară de limba română