Privind cu atenţie şi cu ochii iubirii vom constata că şi azi există oameni care trebuie ajutaţi într-un fel sau altul. Există şi azi persoane timide care nu se descurcă uşor în viaţă şi care trebuie ajutate să-şi ia zborul în vâltoarea vieţii; sunt şi azi oameni descurajaţi care au nevoie de dragostea şi înţelegerea noastră.
În fiecare an la şcoala Iordaneşti de treptele I-III se petrece activitatea de binefacere „De la inimă la inimă”. Elevii din toate clasele au făcut un gest frumos acordând ajutor financiar copiilor care au nevoie de o mângâiere. Banii adunaţi vor fi transferaţi la destinaţie. Sperăm că acest mic ajutor va aduce o rază de lumină în sufletele acelor copii.
|